International Poetry Day

Îți expui gândurile încolțite în adâncurile minții, comunici cu idealuri sau prezențe deconcretizate, pui pe hârtie până și ce nu reușești să îți spui ție însuți. Pe scurt, scrii poezie. Nu cred, totuși, că aș putea atribui o singură definiție generală fenomenului liric, căci subiectivitatea diferă de la subiect la subiect. Așa că am cules câte o definiție personală (și câte o poezie) de la 3 prieteni care scriu:

Yasmina: Poezia e acel cuvânt rupt din condei când în inima ta e vânt și furtună, iar singura cerneală pe care o ai e ploaia.

adam și eva
dacă începutul nu ar fi avut un sfârșit
noi nu am fi avut începutul nostru.
oh, dragoste,
simt cum inima mi se
despică până la cotor când nu ajung la tine.
și călătoresc
de la ceafă la talie;
drumuri lungi, rotunde, de vanilie.
te cobor în purgatoriu
în timp ce mâinile-mi vibrează
ca și cum ar avea o viață a lor.
sunt păgân
sunt mut și surd și aștept să-mi ridici blestemul
pentru că, dragoste,
iadul nu va arde mai tare ca noi.


Bogdan: De când am început să o scriu, poezia a însemnat pentru mine evadare, eliberare, o cât mai exactă reprezentare a ceea ce simt. Țin foarte mult ca orice creație ce-mi aparține să aibă la bază un principiu foarte simplu: sinceritatea. De aici derivă autenticitatea, căci emoția este unică în cazul fiecăruia, astfel că, în ceea ce mă privește, o scriere, o poezie de-a mea mai ales, nu urmărește a se face înțeleasă într-un anumit fel. Bineînțeles că din orice vers se desprind idei pe care am intenționat să le expun, însă stihul nu trebuie neapărat disecat și înțeles, ci simțit mai ales. Versul este, în cazul meu, o convorbire cât mai directă cu simțirea, cu ceea ce se află dincolo de eul cotidian.

IMG_1941


Irene: Posibil să te dezamăgesc, dar poezia nu înseamnă ceva anume pentru mine. Mai degrabă, este o parte din mine. Dacă aș fi o ceașcă de cafea, de fiecare dată când m-aș revărsa ar curge poezie. Cred că e pur și simplu felul meu de a exterioriza ambiguitatea de o intensitate profundă într-o formă plăcută vizual, cât și “textual”.

Dephts of coffee
I wake up and the universe is soaked in my coffee;
I don’t want to refill myself with the cold essence of a pseudo me,
I don’t want to taste the stars, granules of sugar sinking into bitter darkness.
I wake up and I see my reflection in the brown, cheap madness;
I don’t want to glance at myself in a contained dimension,
I don’t want to be trapped in an existence of being, without the living intention.
I wake up and I don’t want to take a sip out of the world:
My coffee is nothing more than filthy water, tainted by word.
I wake up and I want to fall back asleep again,
Who would’ve thought it’d be so hard to wake up as a human…?


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s