O piesă în care relația dintre personaje era mai relevantă decât personajele în sine, pentru că nu cele patru liceene mi s-au părut în rol principal – ci prietenia dintre ele.
În urma spectacolului, adaptare după cartea cu același titlu a lui Eric Emmanuel Schmitt, am schimbat impresii cu diverse persoane. În afară de precizarea talentului celor din Trupa AS (pentru care nu pot decât să îi felicit, și eu fiind de aceeași părere), unii dintre ei s-au regăsit în câte un personaj. Probabil pentru că relațiile, expriențele sau problemele fiecăruia s-au reautentificat prin povestea văzută, pe care ar trebui să o rezum puțin pentru cei care nu o știu:
Un grup de 4 fete leagă un lacăt de un pod al îndrăgostiților, în speranța că vor fi prietene mereu, însă la scurt timp după aceea încep neînțelegeri destul de grave între ele – o amestecătură de secrete, bârfe, băieți și piesa “Romeo și Julieta” undeva printre toate. Finalul este relativ tragic, surprizând realizarea că nu poți cunoaște ce îți va aduce destinul.
Personal, nu am un anumit personaj care să mă reprezinte în totalitate. Însă ceea ce am este un grup de prietene, iar două dintre ele deja au spus că ce avem acum nu va dura pentru totdeauna. Dar deși conștientizez posibilitatea acestui viitor, tot aș fi ales să pun lacătul. Căci, chiar dacă prietenia moare (sau, ca să nu fiu sobră, dispare mai mult sau mai puțin), amintirea rămâne. Aș păstra amintiri în cufere fermecate cu lacăte și cheițe scoase din subconștientul meu, pe care le-aș păstra în podul unei case știute numai de mine.
Dar aici e vorba de un pod peste o apă, iar eu nu am un lacăt, și nici un pod al îndrăgostiților sau al prieteniilor sau al oricui…. Așa că scriu.
În memoria amintirilor.
As the friendship goes resentment grows
We will walk our different ways
But those are the days that bind us together
And those little things define us forever
– Bastille, Bad Blood
[ photos by me ]
mxwni 
One thought on “As. Lazăr. Otrava iubirii”